Manastiri

Agapia
Mănăstirea Agapia este situată între culmile Subcarpaţilor Moldovei, pe valea Topoliţei, într-un cadru natural deosebit de pitoresc. De-a lungul vremii, aici au luat fiinţa două aşezaminte: primul, aflat mai sus, în padurea de pe coastă, numit Agapia din Deal, datează de la jumătatea secolului al XVI-lea; al doilea, Agapia din Vale, a fost înăltat in 1642-1644 de Gavril Coci, frate al domnitorului Vasile Lupu.

Cu prilejul renovarii din 1858-1862, interiorul bisericii a fost repictat de Nicolae Grigorescu, care a realizat o remarcabilă suita de icoane şi compoziţii murale pline de lumini, mişcare şi realism.
În decursul timpului au poposit aici figuri de frunte ale scriitorimii romănesti: Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, George Coşbuc, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, George Topărceanu, Octavian Goga. Scriitorul Alexandru Vlahuţă si-a construit, mai sus de mănăstire, o căsută cu cerdac, în care îşi petrecea adeseori verile împreuna cu pictorul Nicolae Grigorescu.

Tradiţia, consemnată şi în unele vechi manuscrise, a păstrat numele sihastrului Agapie care, îna doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuţă de lemnpe locul astăzi numit "Livada părinţilor". Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă"drag", "dragoste" (faţă de aproape), s-a transmis nu numai obştii isihaste pe care a condus-o,ci şi munţilor din jur, pârâului şi mai apoi aşezării din vale.
Varatec
Mănăstirea Varatec, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate monumente ale judeţului Neamţ, este situată într-o mică depresiune de la poalele munţilor, adăpostită de culmea Dealul Mare, la o altitudine care nu depăşeste 460 m.
Printre ctitorii acestui aşezamănt nu aflăm nici nume voievodale şi nici pe cele ale unor mari dregatori ai ţarii. Mănăstirea a luat fiinţa in 1781-1785 prin osărdia maicii stareţe Olimpiada (fiica unui preot din Iaşi), la sfatul renumitului stareţ Paisie Velicikovski de la mănăstirea Neamţ şi cu binecuvăntarea Mitropolitului Gavriil Calimachi.

Arhitectura bisericii "Adormirea Maicii Domnului" îmbina elementele stilului moldovenesc cu unele elemente arhitecturale pătrunse in Moldova la sfărsitul secolului al XVIII-lea şi inceputul celui de-al XIX-lea. Biserica este zidita în mijlocul incintei, din piatră de rău şi căramidă în formă de navă, cu doua turle cilindrice al căror acoperiş are formă de clopot, particularitate care o deosebeşte de alte construcţii similare.
Pictura bisericii a fost realizată in 1841 şi s-a refacut în 1882 de pictorii T. Ioan si D. Iliescu. În anii 1968-1969 pictura a fost din nou spalată şi intărită de pictorul Arintiu Avachian şi ajutoarele sale D. Gurită, G. Popescu, G. Salagian, cu binecuvăntarea Mitropolitului Moldovei Teoctist, cu pornirea şi stăruinţa maicii Pelaghia Amilcar, stareţa a întregului sobor, şi cu obolul credinciosilor.

În 1857, Mănăstirea Văratec "avea 4 biserici cu 17 clopote, 300 de chilii şi 700 de călugariţe, 12 moşii şi un venit de 13.000 galbeni". (C. Matasă, 1929)
Sihla
La aproximativ 3 km sud de Mănăstirea Sihăstria, pe o coamă de obcină, în apropiere de peştera în care - în secolul al XVII-lea - a nevoit Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea Armaşu de la Cetatea Neamţ, se adăposteşte Schitul Sihla. Aici, la 1000 m altitudine, sub o îngrămădire de stânci, se ridică două bisericuţe de lemn executate în cel mai autentic stil moldovenesc şi care conferă aşezământului monastic o notă de intimitate, de tihnă şi de pitoresc deosebit.

Se pare că, pe la începutul secolului al XVIII-lea, unii călugări de la Mănăstirea Secu s-au retras în aceste locuri întru rugă şi credinţă, boierii Cantacuzini ridicându-le aici biserică de lemn prin anii 1741-1742.
Actuala biserică a schitului Sihla, cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", datează din anul 1813, când Arhimandritul Venedict - egumenul Mănăstirii Secu - a făcut un lăcaş din bârne de brad pe temelie de piatră.

Refăcută în 1973 prin grija arhimandritului Victorin Oanele - stareţul Mănăstirii Sihăstria - această biserică se află în mijlocul unei mici incinte, în care se pătrunde pe sub un turn-clopotniţă cu două nivele. Prin strădania aceluiaşi stareţ, Victorin Oanele, s-a realizat şi fresca interioară a bisericii, executată în anul 1974 de către pictorul Vasile Pascu din Focşani.

La aproximativ 100 m vest de biserica mare se află şi bisericuţa "dintr-un brad", cu hramul Schimbarea la Faţă, adăpostită pe o prispă îngustă, sub o stâncă uriaşă. Ea a fost ridicată în 1763 de "Dumnealui aga Ioaniţă Păşcanul Cantacuzino" şi constituie un unicat în arhitectura noastră religioasă prin dimensiunile sale miniaturale.
Agapia Veche
Mănăstirea Agapia Veche este un locas de cult situat către nord, la aproximativ doi kilometri de Mănăstirea Agapia cea Nouă (cunoscută si ca Agapia din Vale), într-o poiana adapostită de paduri înalte şi dese. Acest locaş de rugaciune reprezintă punctul de început al vestitului aşezământ monastic cunoscut astăzi drept Mănăstirea Agapia.

La sfârşitul secolului al XV-lea, pe locul în care a sihăstrit cuviosul Agapie şi ucenicii acestuia, s-a construit o nouă biserică din lemn şi câteva chilii. Actualul loc este cunoscut şi sub denumirea de "Poiana lui Eufrosin".

Dintre Domnitori, amintim pe domnitorul Aron-Voda (1591-1595), de care se leagă legenda încrustată cu litere vechi şi cam şterse de vreme, pe o stâncă ce este cunoscută sub numele de "Piatra lui Aron-Vodă", situată cam la jumatatea distanţei, pe drumul ce duce de la Agapia din Deal la Agapia din Vale.

Sihăstria de la Agapia Veche a fost un nucleu de credintă ortodoxă şi de cultură românească, în care pustnicii au trăit intr-o desavârşită duhovnicie, unii dintre ei fiind proslăviti dupa moarte, în randul sfintilor: Cuviosul Agapie Sihastrul, Cuviosul Eufrosin Sihastrul.